Vilă din 1 Mai, pusă la pământ de Poliţia Locală Craiova
Săptămâna aceasta a început în forţă pentru Poliția Locală Craiova. Încă de luni dimineaţa, mai mulţi poliţişti locali alături de muncitori ai RAADPFL au trecut la demolarea unei vile de pe strada Doctor Nicolae Ionescu Siseşti, din cartierul craiovean 1 Mai. Aceasta era construită ilegal, pe domeniul public al oraşului.
Poliţiştii locali au imortalizat momentul, ba chiar au făcut şi filmări de la faţa locului. Apoi le-au publicat pe pagina de Facebook a instituţiei, alături de un mesaj. „Demolare Imobil P+1, construit ilegal pe domeniul public al Municipiului Craiova. Este vorba despre o construcție executată fără forme legale, pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Craiova și în administrarea RAADPFL Craiova. Angajații R.A.A.D.P.FL. Craiova, împreună cu deținătorii construcției, pun în executare actul administrativ de desființare a acesteia și eliberarea terenului aflat în proprietatea Municipiului Craiova“, a transmis Poliţia Locală.
Două etaje ale unui bloc, demolate
Nu este prima acţiune de acest gen pe care poliţiştii o fac publică. În noiembrie 2021, localii au anunţat că au obţinut demolarea a două etaje ale unui bloc care ar fi trebuit să fie de patru etaje. La vremea respectivă, Poliţia Locală a declarat că a fost nevoie de cinci ani de procese pentru a obţine hotărârea de demolare.
„Un dezvoltator imobiliar nu a respectat autorizația de construire pentru un bloc cu 4 etaje, construind încă doua nivele neautorizate. Polițiștii locali au dispus, în anul 2016, când se lucra la nivelul 5, sancționarea contravențională a dezvoltatorului imobiliar. Totodată, oprirea imediată a lucrărilor și intrarea în legalitate (prin aducerea construcției la forma autorizată, sau prin obținerea autorizației de intrare în legalitate). Ignorând cele dispuse de polițiștii locali din cadrul structurii de disciplină în construcții, dezvoltatorul a construit și nivelul 6, tot fără autorizație și fără a depune demersuri pentru obținerea acesteia. Polițiștii locali au aplicat o nouă sancțiune, dispunând oprirea lucrărilor.
Întrucât proprietarul clădirii nu s-a conformat, a fost sesizată instanța de judecată. Aceasta a admis acțiunea și a dispus desființarea etajelor neautorizate și aducerea construcției la stadiul autorizat de către Primaria Municipiului Craiova. După mai bine de 5 ani de procese, hotărârea a fost investită cu titlu executoriu. Așadar, s-a trecut la executarea acesteia de către un executor judecătoresc“, au precizat aceştia.
Casele romilor din Făcăi, rase cu buldozerele de Poliția Locală
O altă astfel de acţiune pusă la cală de Poliția Locală a fost cea de la Făcăi, în luna aprilie a acestui an. Localii au mers atunci cu buldozere şi au demolat 13 construcţii ilegale, în care locuiau 22 de adulţi şi 35 de copii de etnie romă. La adresa acestora existau, potrivit poliţiştilor locali, sute de sesizări cu privire la comportamentul lor. Aceşti se ocupau cu cerşetoria, furau de la oamenii care locuiau în zonă. De asemenea, strângeau foarte multe gunoaie în jurul contrucţiilor pe care le ridicaseră şi ardeau ilegal diverse materiale. În timpul acţiunii din aprilie, nu au existat probleme, iar romii nu s-au opus demolărilor fiindcă fuseseră anunţaţi în prealabil.
Şi în curtea Liceului Traian Vuia din Craiova poliţiştii locali au dat peste o construcţie ilegală, pe care au pus-o la pământ în martie 2022. Era vorba despre un gard şi o magazie, care nu numai că erau construite ilegal, ci ocupau şi o parte din domeniul public al municipiului, respectiv o suprafață de teren din curtea Liceului „Traian Vuia“.
Sursa: Gazeta de Sud