Craiovenii care aruncă gunoiul pe domeniul public, obligaţi să-l ia acasă

Craiovenii care aruncă gunoiul la colţ de stradă sau anapoda sunt luaţi în vizor de Poliţia Locală. Autorităţile au început să-i ia la ţintă pe locuitorii urbei care consideră că pot arunca deşeuri de orice fel, acolo unde poftesc. Aceştia sunt filmaţi sau fotografiaţi şi după ce sunt puşi în faţa faptului împlinit se aleg cu amendă şi obligaţi să ridice mizeria aruncată şi să o ia acasă.

Aşa a păţit un craiovean în acest weekend. El a avut proasta idee de-a arunca doi saci cu gunoi pe un mare bulevard din Craiova. Acesta nu știa că locul cu pricina este „filat” și a avut ghinionul să fie surprins și filmat chiar de polițiștii locali.

În filmare se vede cum bărbatul iese de pe o stradă adiacentă bulevardului 1 Mai, trăgând un cărucior improvizat după el. În cărucior se aflau doi saci plini cu gunoi. Liniştit, acesta îi abandonează la colţ de stradă, lângă un stâlp după care pleacă liniştit către casă. Ulterior bărbatul a fost identificat şi obligat să-şi ia gunoiul înapoi.

Craioveanul este obligat să încarce sacii cu gunoi în căruciorul improvizat dintr-o ladă de plastic după care pleacă vociferând:

„Ce să fac? Mulţumesc frumos!”.

Făcuți de râs pe Facebook

Filmările au fost postate şi pe pagina de Facebook a Poliţiei Locale Craiova, unde cei prinşi în fapt sunt daţi ca un exemplu negativ.

„Mai mulți cetățeni au aruncat/depozitat gunoiul pe domeniul public, ca și cum această faptă ar fi fost ceva normal, fără nici cel mai mic respect față de ceilalți cetățeni sau față de prevederile legale. Au avut „ghinion”, zonele respective se aflau sub monitorizarea Poliței Locale”, se spune în postarea Poliţiei Locale.

Craioveanul prins în fapt a fost amendat cu 1.500 de lei şi obligat să-şi care gunoiului înapoi, în propria gospodărie.
Alţi craioveni au fost prinşi când aruncau diferite deşeuri pe un teren viran. Au avut şi ei parte de acelaşi tratament, s-au ales cu amendă şi au fost obligaţi să-şi ia gunoiul înapoi.

Nu au fost iertaţi nici cetăţenii care aruncă chiar și o plasă cu gunoi pe domeniul public.

Poliţia Locală a luat în vizor şi platformele de gunoi

Nu au scăpat din atenţia poliţiei locale nici platformele de gunoi din zona de blocuri. Aceştia au mers împreună cu noul operator de salubritate, IRIDEX, în cartierul Rovine unde au dezafectat o platformă de gunoi clandestină.

Aici, în zona blocurilor A28, A29 de ani buni îşi fac veacul persoane care caută prin gunoaie şi strâng tot felul de deşeuri şi mai ales PET-uri.

În jurul platformei de gunoi care deserveşte două asociaţii de proprietari este o adevărată groapă ilegală de gunoi. În imediata apropiere a platformei de gunoi, între punctul termic, un cabinet de stomatologie şi parcare, sunt adunate mii de PET-uri, printre care mişună şobolani şi câini.

În privinţa căutătorilor de PET-uri, ei îşi fac zilnic rondul pe la containerele din cartier în căutare de sticle de plastic, după care le transportă cu spatele sau cu căruţul în apropierea platformei de gunoi. Aici le sortează şi le înghesuie în saci imenşi, pentru ca mai apoi să le ducă să le vândă. O colectare selectivă, cum s-ar spune, dar nu prea plăcută atunci când se face chiar sub balconul tău.

„În spatele blocurilor A28 şi A29 din Rovine, pe str. Dezrobirii, s-a format un adevărat focar de infecţie. Sunt tone de gunoaie depozitate pe domeniul public. Un grup de cetăţeni de etnie romă colectează şi depozitează PET-uri în spaţiulcare cândva era spaţiu verde, acum este groapă de gunoi”, spune un craiovean.

Poliţia Locală a ajuns aici şi „a făcut curat” la propriu.

„În zona blocului A 28, din cartierul Rovine, se înființase o platformă de gunoaie și peturi clandestină. Cetățeni care se ocupă cu strângerea peturilor și a cartoanelor din ghenele de gunoi, le depozitau, pentru a fi vândute către operatori.
Nemulțumirea locatarilor din zona a fost îndreptățită, motiv pentru care, Poliția Locală în colaborare cu S.C. Iridex (operatorul autorizat din municipiul Craiova pentru procesarea deșeurilor menajere), s-au deplasat în zona respectivă. Angajatii Iridex procedând la curățarea domeniului public și ridicarea peturilor. Polițiștii locali au depistat, identificat și sancționat persoanele care au încălcat prevederile legale”, spun reprezentanţii Poliţiie Locale.

Sursa: Gazeta de Sud

Galerie foto