La plimbare cu cuţitele în Parcul Romanescu

Un grup de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au fost prinşi având asupra lor două cuţite, în timp ce se plimbau în Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova.

Aceştia au fost depistați noaptea trecută, în jurul orei 01.00, de dispecerii de la Biroul de Monitorizare Video, iar patrula de ordine publică din cadrul Secției „Romanești”, a procedat la identificarea acestora. În urma controlului corporal, au fost găsite două cuțite.
După întocmirea actelor penale procedurale, toți cei cinci au fost predați Secției 2 Poliția Craiova, pentru continuarea cercetărilor.

Purtarea fără drept a cuțitului, boxului sau a altor obiecte fabricate pentru tăiere, înțepare sau lovire, în locuri pentru agrement, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Sursa: Gazeta de Sud

Galerie foto