Ce amenzi riscă pietonii craioveni care traversează prin locuri interzise

Poliția Locală Craiova a identificat, în ultimele ziule, un număr foarte mare de persoane ce traversează ilegal marile bulevarde ale Craiovei.

Pe lângă faptul că își pun viața în pericol, oamenii distrug și amenajările urbane ce despart sensurile de circulație. Acțiunile vor continua și în perioada următoare. Cei care încalcă legea vor fi amendați, se arată într-un comunicat al

Polițiștii locali cu atribuții de circulație au desfășurat o amplă campanie în rândul populației. Scopul acțiunii a fost de a conștientiza în special pietonii, dar și pe ceilalți participanți la trafic, despre riscul traversării marilor bulevarde prin locuri nepermise. Acțiunile au avut un caracter preventiv și s-au desfășurat pe bulevardele aglomerate din municipiul Craiova, ca urmare a numărului mare de incidente petrecute în trafic, cauzate de nerespectarea normelor de circulație de către cetățeni.

Amenajările urbane, serios avariate

În urma controalelor efectuate, s-au identificat mai multe situații în care amenajările urbane din scuarurile despărțitoare, spațiul verde sau mobilierul urban au fost serios avariate.

În plus, polițiștii locali le-au explicat oamenilor că își pun viața în pericol traversând câte 4-6 benzi de circulație. Majoritatea acestora a motivat că ”se grăbeau”, ceea ce ce nu justifică sub nicio formă încălcarea prevederilor legale, având în vedere că, la circa 20 – 25 m  de locul unde au comis contravenția, există treceri de pietoni.

Pentru a preîntâmpina incidentele petrecute în trafic cauzate de nerespectarea normelor de circulație, precum și pentru a conștientiza cetățenii că traversarea străzilor prin locuri nepermise le poate pune viața în pericol, astfel de acțiuni vor continua, urmând să fie aplicate și sancțiuni contravenționale, amenda pentru traversare neregulamentară fiind de 290 lei.

Sursa: Gazeta de Sud

Galerie foto