RAT Craiova implementează proiectul pilot de transport școlar pentru două unități de învațământ
Începând de luni, 10 mai 2021, RAT Craiova implementează proiectul pilot de transport școlar pentru două unități de învațământ, respectiv: Școala Gimnazială ”Traian” și Școala Primară Terraveda. ” Fiind un proiect pilot, în urma monitorizărilor ce se vor efectua în perioada următoare și în funcție de eventuale solicitări venite din partea unităților de învatământ, traseele pot fi modificate pentru a acoperi cat mai bine necesitățile elevilor.
Siguranţa şi confortul copiilor în mijloacele de transport vor fi asigurate de RAT SRL prin prezența unor însoțitori la bordul autobuzelor cât și de personal din cadrul Poliției Locale. Obiectivul general al proiectului constă în implementarea și extinderea transportului școlar la nivelul întregului oraş, în vederea ameliorării în mod substanţial a suprasolicitării sistemului de transport public local în perioadele de vârf precum şi a diminuării volumului de autoturisme personale aflate în trafic”, se precizează într-o postare pe facebook.
Implementarea acestui proiect se va realiza pe următoarele trasee:
- Traseul școlar S1
– Tur: ora 07:20 – Bd. Dacia – 1 Decembrie 1918 – Doljului – Amaradia – C-tin Brâncuși;
– Retur: ora 12:00 C-tin Brâncuși – Principatele Unite – Calea București – Amaradia – Doljului – 1 Decembrie 1918 – bld. Dacia;
- Traseul școlar S2
– Tur: ora 7:20- Gară – Decebal – Gârlești – Sărari – Calea București – C-tin Brâncuși;
– Retur: ora 12:00 – C-tin Brâncuși – Principatele Unite – Calea București – Sărari – Gârlești – Decebal – Gară;
- Traseul școlar S3
– Tur: ora 07:20- B-dul Decebal – Caracal – Potelu – N. Romanescu – Calea Unirii – Alexandru Macedonski – Arieș – Calea București – C-tin Brâncuși;
– Retur: ora 12:00 – C-tin Brâncuși – Principatele Unite – Calea București – Arieș – Simion Bărnuțiu – Calea Unirii – Calea Unirii – N. Romanescu – Potelu – Caracal – b-dul Decebal;
- Traseul școlar S4
– Tur: 07:10- B-dul Ilie Balaci – Râului – Brestei – Pelendava – Calea Severinului – N. Titulescu – C-tin Brâncuși;
– Retur: ora 12:10 – C-tin Brâncuși – Principatele Unite – Calea București – N. Titulescu – Calea Severinului – Pelendava – Brestei – Râului – Ilie Balaci;
Sursa: Cuvântul Libertății