Amenzi de 7.000 de lei celor care au distrus florile şi spaţiul verde din Craiova
Politiştii locali din Craiova au desfășurat mai multe acțiuni punctuale pentru depistarea, identificarea și sancționarea persoanelor ce distrug şi deteriorează spațiile verzi și florile din Craiova.
Cu această ocazie au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în cunatum total de 7.000 lei. Polițiștii locali au beneficiat și de sprijinul cetățenilor care au sesizat prompt la „telefonul cetățeanului – 0251/984” astfel de fapte contravenționale.
Distrugerea sau deteriorarea spațiilor verzi și florilor tăiere constituie contravenție. Aceasta se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice, amenda este cuprinsă între 1.000 şi 1.500 lei.
Poliția Locală roagă cetățenii să sesizeze, de îndată, la ”telefonul cetățeanului” sau la dispeceratul Poliției Locale (0251/510154), orice faptă de natura celor menționate mai sus.
Sursa: Gazeta de Sud