Politistii locali din toata tara s-au intrunit la Craiova
La data de 14.10.2017, la sediul Primăriei Municipiului Craiova, au avut loc lucrările Consiliului Național al Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România, la care au participat reprezentanți ai sindicatelor polițiștilor locali din toată țara. De asemenea, ca invitați, au participat domnul senator Radu Preda și domnul primar al municipiului Craiova, Mihail Genoiu. În cadrul întrunirii s-au discutat aspecte privind înființarea unor instituții de formare a polițiștilor locali, aspecte privind punerea în aplicare a legii salarizării, a modificărilor la statutul funcționarilor publici și, de asemenea, au fost formulate propuneri privind adoptarea statutului polițistilor locali. Nu în ultimul rând, reprezentanții Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România au solicitat înființarea unei structuri în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care să aibă ca principal obiectiv reprezentarea polițiștilor locali în cadrul ministerului.
Sursa: Micapi