Peste 14.000 de sancţiuni, aplicate de poliţişti locali şoferilor care au staţionat sau parcat necorespunzător
Polițiștii locali au executat în 2018 acţiuni care au avut în vedere, cu preponderență, staționările/parcările ce pot reprezenta pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, trecerile de pietoni, intersecțiile, alveolele stațiilor de călători, ocuparea cu încălcarea prevederilor legale a locurilor de parcare special amenajate pentru persoane cu dizabilități, blocarea accesului de la/către proprietate la drumul public, etc.
În urma acestor activități au fost aplicate un număr de 14.904 sancțiuni contravenționale (amenzi – 12.745; avertismente – 2.159), în cuantum total de 6.275.375 lei, totodată fiind aplicate și un număr de 20.996 puncte penalizare la permisul de conducere.
Din totalul de sancțiuni contravenționale, 9.050 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 actualizată, privind circulația pe drumurile publice (în cuantum de 2.980.275 lei), 416 sancțiuni pentru ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități reglementate de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (în cuantum de 202.500 lei), 5.374 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea actelor administrative emise de autoritățile locale (în cuantum de 3.051.300 lei) pentru ocuparea locurilor de parcare cu încălcarea prevederilor legale, parcarea pe spațiul verde, pătrunderea fără autorizație în Centrul Istoric, etc, 6 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la legea taximetriei (în cuantum de 8.000 lei).
În urma acțiunilor întreprinse de către polițiștii locali cu atribuții de circulație, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 33.300 de lei) pentru abateri de la Legea nr. 61/1991 pentru încălcarea normelor de ordine și liniște publică și, totodată, au fost constatate 20 de cazuri constând în faptul că conducătorii auto nu dețineau permis de conducere sau aveau suspendat dreptul de a conduce, fiind întocmite actele procedurale prevăzute de lege și înaintate Poliției Municipiului Craiova – Biroul Poliției Rutiere.
Sursa: Gazeta de Sud