Micuţii de la Grădinița ”Nicolae Romanescu” Craiova au primit lecţii de circulaţie de la poliţiştii locali

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației împreună cu cadrele didactice ale Grădiniței ”Nicolae Romanescu” au desfășurat activități educative centrate pe educația rutieră a celor mai mici participanți la traffic, sub egida ”Învățăm, învățăm, Viața să ne-o protejăm.

Copiii au aflat de la reprezentanţii Poliţiei Locale cum trebuie să circule corect în calitate de pietoni, dar au învăţat și despre rolul poliţistului cu atribuții de circulație.

Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate indicatoarele de circulație cele mai întâlnite, respectiv semaforul pentru mașini, semaforul pentru pietoni, loc de joacă pentru copii, marcajul cu ”trecerea de pietoni”, ”pistă pentru bicicliști”, ,,STOP”, etc, urmărindu-se clarificarea unor termeni din domeniul rutier mai puțini accesibili pentru cei mici.

Copiii s-au dovedit a fi buni participanți ai traficului rutier, cunoscând semnificația indicatoarelor ce le-au fost prezentate.

Scopul activității a constat în cunoașterea corectă a regurilor de circulație, cunoașterea consecințelor nerespectării regurilor de circulație, conștientizarea pericolelor pe care le prezintă strada ca loc de joacă. Astfel de activități se vor derula și în perioada următoare.

Sursa: Gazeta de Sud

Galerie foto