104 poliţişti locali la datorie în perioada Revelionului

În noaptea dintre ani, Poliția Locală a Municipiului Craiova acționează cu 104 polițiști locali, ce au atribuții în domeniul ordinii publice și în domeniul circulației rutiere.

Polițiștii cu atribuții de circulație vor asigura închiderea / restricționarea traficului rutier în zona de desfășurare a evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Craiova pentru petrecerea de Revelion, precum și fluidizarea circulației, inclusiv în zona parcării subterane, iar polițiștii locali cu atribuții de ordine publică vor acționa în toată zona centrală a municipiului.

De asemenea, vor exista patrule de ordine publică și echipaje de circulație care vor acționa în fiecare cartier al municipiului Craiova, în vederea menținerii ordinii publice.

 

Galerie foto