Polițiştii locali asigură măsurile de ordine la toate competițiile sportive

Poliția Locală a Municipiului Craiova asigură măsurile de ordine și siguranță publică, în anul competițional 2017 – 2018, la toate competițiile sportive în care sunt angrenate echipele ce activează în cadrul Sport Club Municipal Craiova, atât pentru cele programate să se desfășoare în Sala Polivalentă, cât și pentru cele din Sala ”Ion Constantinescu”, având ca scop prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.

În acest sens, a fost prelungit prin act adițional Protocolul de Colaborare (încheiat în anul 2013) între Poliția Locală a Municipiului Craiova și S.C.M. Craiova, acesta producând efecte pentru întreg sezonul sportiv viitor.

Potrivit acestui protocol încheiat între cele două instituții, se va avea în vedere, în principal, asigurarea desfășurării în bune condiții a manifestărilor sportive organizate de către S.C.M. Craiova, asigurarea protecției și siguranței spectatorilor, sportivilor și oficialilor, efectuarea controlului corporal preventiv si al bagajelor la intrarea în sălile de sport (constând în verificarea sumară a tinutei vestimentare si a bagajelor participantilor, in scopul prevenirii introducerii in locurile de desfasurare a competitiei sau a jocului sportiv a obiectelor si materialelor interzise), luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea și înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire / defluire și în interiorul sălilor de sport, pe timpul și după terminarea competiției sau jocului sportive, respectarea prevederilor Legii nr. 4/2008 actualizată privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive, precum și a dispozițiilor Legii nr. 61/1991 republicată pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, atât de către spectatori, cât și de către organizatorul jocurilor sportive.

 Sursa: Gazeta de Sud

Galerie foto