Actiune de amploare a politistilor locali si controlorilor RAT pentru depistarea calatoriilor frauduloase

În baza protocolului de colaborare existent între Poliția Locală a Municipiului Craiova și Societatea R.A.T. Craiova, în perioada 13.03.2017 – 17.03.2017, echipe mixte formate din polițiști locali cu atribuții de ordine publică și funcționari cu atribuții de control legitimații de călătorie din cadrul RAT Craiova, au efectuat o serie de acțiuni pe raza municipiului, cu efective sporite, pe mai multe trasee, în vederea depistării, identificării și sancționării persoanelor care nu respectă prevederile legale privind transportul public în comun, precum și normele privind conviețuirea socială, ordinea si liniștea publică în mijloacele de transport public în comun aparținând RAT Craiova.

Astfel, în urma acestor acțiuni, au fost verificate 1065 autobuze și microbuze și au fost legitimate un număr de 642 de persoane, fiind aplicate 534 sancțiuni contravenționale (482 amenzi contravenționale și 52 avertismente scrise), după cum urmează: 526 sancțiuni contravenționale (474 amenzi și 52 avertismente scrise) în temeiul Legii nr. 92/2007 actualizată, privind serviciile de transport public local, fiind aplicate persoanelor ce au călătorit fără titlu de călătorie / legitimatii de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege sau hotărâri ale Consiliului Local Craiova), iar 8 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si liniștii publice.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 45.950 lei.

În urma controalelor efectuate, un număr de 216 persoane depistate fără tichet de călătorie au achitat către funcționarii RAT suprataxa de 30 lei instituită prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 231/2010, valoarea biletelor de suprataxă fiind de 6480 lei, astfel că aceste persoane nu au mai fost sancționate în baza Legii nr. 92/2007 actualizată.

De asemenea, în urma unui control efectuat pe traseul E 1, în data de 14.03.2017, în jurul orei 09.40, a fost depistat numitul P.M.M., în vârstă de 16 ani, din Craiova, ce avea asupra sa un cuțit cu lama de 10 cm, încălcând astfel prevederile art. 372 alin. (1), lit. a) din Codul Penal, care sancționează  penal fapta de a purta fără drept, în mijloace de transport în comun, cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire.

Persoana respectivă a fost predată Poliției Municipiului Craiova – Secția 2 Poliție, în vederea continuării cercetărilor prevăzute de lege.

Astfel de acțiuni, în echipe mixte polițiști locali – funcționari RAT, se desfășoară zilnic, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice în mijloacele de transport public în comun, prevenirea furturilor din buzunare, depistarea și sancționarea călătorilor care circulă fără titlu valabil de călătorie cît şi sancţionarea călătorilor care nu folosesc în mod corespunzător mijloacele de transport în comun (distrug sau murdăresc dotările ce se află în interiorul mijlocului de transport în comun, tulbură liniştea călătorilor, etc).

Galerie foto