Comunicat de presă

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Având în vedere sesizările cetățenilor cu privire la faptul că, pe perioada nopții, grupuri de tineri se strâng în zona blocurilor de locuințe și perturbă ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote, larmă, folosirea aparatelor muzicale la intensitate mare, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, consum de alcool pe domeniul public, etc, în perioada 10 august – 12 august 2016, între orele 23.00 – 03.00, echipe mixte formate din polițiști locali cu atribuții de ordine publică și circulație din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, au efectuat mai multe acțiuni în cartierele craiovene, cu scopul depistării, identificării și sancționării persoanelor care nu respectă prevederile legale privind conviețuirea socială.

Astfel, în urma acestor acțiuni, au fost verificate 26 de locații cunoscute cu astfel de probleme, au fost legitimate un număr de 338 de persoane, fiind aplicate 55 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 10.950 lei, pentru abateri constatate cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 61 / 1991 (*republicata*) pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, precum și încălcarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 319/2009 modificată, pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții.

Sancțiunilor contravenționale aplicate în temeiul HCL nr. 319/2009, au fost pentru aruncarea pe domeniul public a ambalajelor, peturi, resturi de țigări și coji de semințe.

Precizăm că astfel de acțiuni se vor derula și în perioada următoare.

 

Director executiv

Octavian MATEESCU

Galerie foto