Amenzi pentru călătorii RAT fără bilete

 

În perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2016, echipe mixte formate din polițiști locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova și funcționari cu atribuții de control legitimații de călătorie din cadrul RAT Craiova, au efectuat acțiuni în vederea depistării, identificării și sancționării persoanelor care nu respectă prevederile legale privind transportul public în comun, precum și normele privind conviețuirea socială, ordinea si liniștea publică în mijloacele de transport public în comun aparținând RAT Craiova.

Astfel, în urma acestor acțiuni, au fost legitimate un număr de 6247 de persoane, fiind aplicate 4031 amenzi contravenționale în temeiul Legii nr. 92/2007 actualizată, privind serviciile de transport public local (persoanele au călătorit fără titlu de călătorie / legitimatii de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege sau hotărâri ale Consiliului Local Craiova), în cuantum total de 346.930 lei.

De asemenea, au fost aplicate un număr de 194 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 32.380 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si liniștii publice.

Precizăm că sancțiunile contravenționale au fost aplicate persoanelor depistate fără legitimație valabilă în mijloacele de transport RAT Craiova, care la controlul efectuat de funcționarii RAT, au refuzat să achite valoarea suprataxei, așa cum a fost instituită prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 231/2010 privind aprobarea instituirii suprataxei, în cuantum de 30 lei, pentru contravenţiile săvârşite de persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public local de persoane, efectuate prin curse regulate, fără titlu ori legitimaţie de călătorie valabile sau refuză să prezinte organelor de control titlul ori legitimaţia respectivă.

Astfel de acțiuni, în echipe mixte polițiști locali – funcționari RAT, se desfășoară zilnic, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice în mijloacele de transport public în comun, prevenirea furturilor din buzunare, depistarea și sancționarea călătorilor care circulă fără titlu valabil de călătorie cît şi sancţionarea călătorilor care nu folosesc în mod corespunzător mijloacele de transport în comun (distrug sau murdăresc dotările ce se află în interiorul mijlocului de transport în comun, tulbură liniştea călătorilor, etc).

 Director executiv

Octavian MATEESCU

Galerie foto